Magia-Oraşului-Skopelos

Spre Agios Ioannis Si Magia Oraşului Skopelos

Mă uit distrată la peştişorii care îmi urmăresc paşii prin apă. Cum mă opresc, îmi atacă degetele de la picioare şi mă bucur tare mult de masajul gâdilacios.

Nu foarte departe de mine, Sorina înoată de zor.

Dimineaţa aceasta pare promiţătoare în portul Loutraki. Imi iau  pastila pentru rău de mare, ca să fiu sigură că nu se va mai repeta calvarul de ieri și hotărâm să facem un traseu uşor pentru astăzi, din portul Loutraki pâna in portul Skopelos, cu  o scurtă oprire la una din plajele aflate in drumul nostru, Agios Ioannis.

Ne îmbarcăm, de data aceasta, după un mic dejun luat pe uscat. Mi-am găsit un loc favorit pe barcă. În partea din faţă a ambarcaţiunii, lângă ancoră, unde vârful sparge valurile. Acolo unde vântul te ia parcă în zbor spre ţinuturi necunoscute. Nu mai am nici rău de mare, iar mintea parcă mi se goleşte brusc, de griji, de gânduri.

Mă las dusă de vraja Marelui Albastru şi parcă fără să-mi dau seama, nici nu ştiu când trecură 2 ore şi am ajuns la plaja Agios Ioannis, la mănăstirea cu acelaşi nume. Aflu ca aici s-a filmat  Mamma Mia şi  aşa se explică  îmbulzeală de turişti.

Lăsăm barca la ancora şi ţiuşti în apă, ca focile. Explorăm plaja, mai mult pe sub apă, fiecare piatră, fiecare cotlon. Ne odihnim pe stâncile ce lucesc în soare şi adormim pentru câteva minute.

Vorba aia, “pauzele scurte şi dese, cheia marilor succese”. Nu trece mult şi-o pornim iară din loc, iar eu îmi reiau locul de la prova. Avem parte de valuri. Avem parte de vânt. Ridicăm pânzele sus şi cât ai clipi se zăreşte portul Skopelos.

In zare apare Portul Skopelos cu case de zapada!

N-arată rău deloc! Am o poftă de uscat, de vizitat şi de plimbareală. Nu mai am stare. şi sunt prima care se da jos din barcă.

În timp ce beau cafeaua o iau la hoinăreală, de una singură, pe străduţele fascinante. Un zugrav îmi face cu ochiul. Îi zâmbesc şi merg mai departe. Din loc în loc câte-o băbuţa sau moşneag stau la câte-o bârfă sau doar privesc trecătorii din pragul uşii.

“- Kalispera! (Bună seară)” zic eu, zic şi ei, şi merg mai departe.

Admir florile de la ferestre, uşile, tocăria, toată arhitectura şi design-ul acestor case parcă îmbrăcate în zăpadă şi machiate în culori vesele, oacheşe, gata să–ţi pierzi minţile cu aparatul de fotografiat în mâna.

Cumva îmi aduce aminte de Santorini, dar e diferit prin relieful bogat în verde, bogat în dealuri, bogat în sate.

Găsesc până şi un traseu de trekking. Este chiar şi marcat. Poteca te scoate deasupra mării, deasupra oraşului, te scoate în rural, aproape de natură, face trecerea bruscă de la oraş la sat, de la mare la dealuri cu cai, cu găini, cu miros de fân, cu panorame de jur împrejur.

Nu mă mai satur de plimbare, sunt captată în totalitate, de labirintul de stradute inguste, care urca, coboara si ar urca si iar coboara.

O albina se găseşte să mă fugărească. Încercarea de a scapa de ea, mă aduce la castelul medieval. Este  unul dintre cele mai înalte puncte ale oraşului. Prind apusul şi cerul în flăcări.

În timp ce privesc marea prind acordurile fine ale unei melodii de la terasa de mai jos. Cad în visare şi îmi este greu să mă dezlipesc de locul acesta magic.

Noaptea mă prinde pe  pe una din terasele cocoţate pe o fărâmă de cetate. Un ceai este bine venit, savurat in fata unui spectacolul de lumini, a mării, un film care ai vrea să nu se mai termine.

Skopelos m-a cucerit din prima. Fotografiile sper să spună ceea ce eu nu pot exprima în cuvinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.