Noua campioană a categoriei 52 de kilograme – Rose Namajunas vorbeşte despre săptămâna grea pe care a avut-o înaintea meciului cu Joanna Jedrzejczyk.
Rose a intrat în octogon ca underdog împotriva Joannei Jedrzejczyk, neînvinsă până în acel momento dar asta nu a împiedicat-o să se impună printr-un kockout spectaculos. Victoria vine după o săptămână în care Namajunas a fost împunsă – atât la propriu cât şi la figurat de poloneză.
La conferinţa de presă UFC 217, noua campioană a spus: “a fost o săptămână grea, până când a început meciul. Parcă orice încerca să mă distragă. Dar am continuat să îmi ascult antrenorii şi să am încredere în ei, să am încredere în mine şi am făcut treaba.”
Potrivit lui Namajunas, porcăriile pe care le-a spus Jedrzejczyk sunt numai o parte din problemă. A avut parte de un zbor întârziat, dificultăţi în a adormí şi sirenele permanente pe care le auzea pe străzile din New York. Până şi piesa pe care şi-a făcut intrarea a fost un factor de stres.
“Totul m-a făcut să cred că nu e momentul meu, ştii? Dar nu am acordat atenţie acestor lucruri, nu le-am lăsat să mă oprească.”
“Singurul lucru care m-a ajutat să rămân calmă a fost faptul că am mai fost în astfel de situaţii, în care lucrurile un mergeau cum ar fi trebuit şi am învăţat din ele. Am continuat să îmi spun să rămân calmă şi să un dau importanţă unor lucruri pe care nu le pot controla. Ceea ce pot să controles sunt eu şi atitudinea mea”.
Namajunas a afirmat cupă meci că speră ca victoria ei să îmbunătăţească negativitatea pe care o percepe în MMA şi în afara acestora.
“S-au vorbit multe porcării şi sunt mulţi oameni care un sunt sinceri cu ei înşişi. Poate asta simt că trebuie să facă dar m-am săturat de asta. M-am săturat de toată ura din jur. Cred că noi, ca luptători, avem datoria de a da un exemplu bun. Artele Marţiale sunt despre onoare şi respect.”
“Este nevoie de mult curaj să intrii în cuşcă indifferent de cine eşti. Vreau să dau un exemplu pentru restul lumii. Este multă negativitate acolo. Încerc să rămân atât cât pot de pozitivă. Nu sunt perfectă, dar poate găsim o soluţie să facem lumea un loc mai bun.”