Cam prin anul 2000, îmi târam paşii pentru prima dată pe distanța de 4 km dintre 2 Mai şi Vama Veche, în pantaloni evazaţi şi cu rucsacul în spate, îmbufnată foc pe gaşca care decisese să ne mutăm, precum ţiganii alungaţi dintr-un loc în altul, din 2Mai în Vama Veche.
De ce Vama Veche, de ce acest capăt de lume, în care nu ajungea nici un mijloc de transport în comun şi trebuia să mergi 4 km pe jos, până la destinaţie, fără pic de umbră deasupra capului?
Abia mă acomodasem cu plaja rockeri-lor din Costineşti şi a nudiştilor din 2 Mai, că mă vedeam din nou nevoită să încep o nouă experienţă, să încerc o nouă plajă, un alt soare, un alt vânt, o altă poveste.
Nu eram deloc pregătită şi luată pe sus, parcă cu forța, am dat nas în nas cu acest sătuc liniştit la malul Marii Negre, unde apa era mai degrabă turcoaz decât neagră, unde timpul stătea pe loc, fără trafic, doar pisici şi mieunături în noapte, o simfonie de greieri, câteva case, 2 terase şi o plajă inimaginabil de frumoasă, de sălbatică, de mândră, cu câţiva vizitatori, toţi frumoşi parcă scoşi dintr-o poveste.
Primul loc la mare, în care m-am simţit conectată cu natura şi cu viata la ţară, o combinaţie care a rezultat în dragoste la prima vedere.
Aici m-am molipsit de dormitul la cort pe plaje sălbatice, am devenit dependentă de a fi trezită de primele raze de soare, de a ieşi din cort direct cu picioarele în nisip şi apoi direct în mare, de a-mi lăsa trupul liber, spălat de ultraviolete, de a străbate cu privirea orizontul albastru, de a rezista celor mai caniculare zile, de a înfrunta furtuni şi de a uita de orice grijă.
Tot aici m-am împrietenit cu Marele Albastru şi mi-am învins teama de „apă adâncă”.
Unde este acel loc idilic azi? În nici un caz în Vama Veche. Relaţia noastră s-a deteriorat în timp şi am început să o caut prin alte locuri. Deci, pe unde mai fugim cu cortul la mare?
A fost o perioada în care aveam tot felul de dileme gen unde sunt hippioţii ăia din Vama Veche, oamenii frumoşi, nudiştii, cortiștii, unde se ascund, prin ce locuri? Ce au găsit ei și eu nu? Credeam că plaja mea idilică trebuie să fie acolo unde sunt şi ei.
O abordare greșită, desigur. Nu o anumită tipologie de oameni a trebuit să caut, pentru că era ca şi cum mă căutam pe mine şi unde eram eu ar fi trebuit să fie şi plaja mea idilică.
Asistând la distrugerea celui mai drag loc al tinereţii mele, am început să caut mai mult locuri decât oameni şi continui să întind cortul oriunde găsesc liberatatea şi conexiunea cu natura, chiar dacă pentru asta trebuie să străbat cele mai prăfuite drumuri, cele mai mari hârtoape, să traversăm câmpuri de floarea soarelui sau de păpuşoi, întinderi de nisip şi ape , uneori pierduţi prin locurile cele mai aride, prin sate sărace, mai mult sau mai puţin părăsite, prin ţară sau în afară ţării, nu contează.
N-am crezut nici o clipă în sloganul „Salvaţi Vama Veche!”. Tot ce este mediatizat nu mai are nici o şansă la intimitate. Este devorat de priviri lacome, de interese comerciale, ca o fată proaspătă scoasă pe piaţă.
În prezent, prin intermediul blogurilor, a facebook-ului şi a altor tool-uri social media, ajutăm din ce în ce mai mult la dezvăluirea ultimelor locuri ferite de comportamentul barbar al unora.
Probabil crezând că facem un bine omenirii sau prestigiului propriu, uităm sa acordăm mai multă importantă naturii. Ce ar fi dacă am înceta cu articole prin care să mediatizăm zone virgine? Nu de alta dar, pe ce fel de plajă crezi că o să-ţi mai pui cortul la vară?