Azi suntem spectatori între anotimpuri, când verdele se contopeşte cu alb şi întreg pământul, parcă gata pregătit de un somn adânc, este învelit de un alb imaculat până la următoarea bătălie din primăvară.
Stăpân peste acoperişuri şi uliţe zgribulite de vânt, cuceritor peste dealuri adormite, peste copacii dezgoliţi de frunze şi iarba încă verde, Marele Alb ne face martori la apropierea Crăiţei Zăpezii.
Este acel weekend când preconizarea unui cod galben de vânt puternic şi ninsoare s-a adeverit, iar doi fraţi din Mureş au devenit capturi pe vecie ai Muntelui de Zăpadă. În căutarea măreţiei Făgăraşului au devenit prizonieri ai unui castel de gheaţă.
În acelaşi weekend alţi tineri au ales să îmbrăţişeze Muntele Alb mai de la poale, urmând poteci mai domoale, peisaje agro-pastorale, privind mai mult de jos în sus, ca la o rugăciune.
Muntele, un zeu care uneori cere sacrificii şi poate nu întâmplător traseul nostru s-a numit de data aceasta “Pe culmea Bisericuţei”. Într-o zi în care doi iubitori ai muntelui ne-au părăsit, iar noi ceilalți am continuat să ne bucurăm de măreţia lui, mereu patrunzătoare.
Pe data de 19 noiembrie, când toamna încă se târguia cu iarna, am ales unul din cele 9 trasee ecoturistice din Moeciu de Sus promovate de cei de la Centrul de Ecologie Montană.
“Pe culmea Bisericuţei” este traseul cu numărul 8 și este un traseu în formă de buclă (începe şi se termină în acelaşi punct), marcat cu un omuleţ roşu, cu rucsac în spate, emblemă a călătorului sau a pribeagului.
Un traseu tematic, care te poartă pe poteci cu fânețe și păduri, printre odăi si case tradițonale. Este un traseu ușor, dar de o frumusețe aparte, cu o durată de aproximativ 3 ore intr-o plimbare, fiind accesibil atât iarna cât şi vara.
Marcajul omuleţului roşu ne-a fost ghid într-o lume de poveste, ce porneşte din spatele Căminului Cultural Moieciu de Sus, iar gospodăria unei familii face intrarea în traseu, in timp ce căţeii sunt străjeri înduplecaţi.
Am urcat abrupt, traversând fâneţe separate cu garduri, acoperite de zăpadă proaspătă. Cu fulgii viscoliţi pe obrajii îngheţaţi aveam privirea aţintită spre Munţii Bucegi, învăluiţi în ceaţa ce domina peisajul.
Din când în când, o fereastră de nori, dădea jos valul de mireasă al Bucegilor, ocazie pentru a admira Şaua Strunga , apoi Şaua Batrana. Dupa ce urcarea s-a mai domolit, am ajuns pe un mic platou mărginit de o formaţiune stâncoasă pe stânga, “Vârful Bisericuţa”. Am salutat ţăranul autentic şi pe calul sau
. Am admirat de sus Valea Băngăleasa şi am continuat traseul pe poteca de muchie pe Culmea Bărbulețului, într-o succesiune de mici urcări şi coborâri, cu vântul bătându-ne din faţă.
La intersecţia cu pădurea am coboarat abrupt la stânga, spre marginea satului şi am ajuns la drumul asfaltat ce duce spre zona centrală.
Deja peisajul semăna cu iarna pe uliţă, iar drumul de maşină era numai bun de patinoar. După aproximativ 1km, am ajuns în dreptul pensiunii Taverna Moieciu, un loc bun pentru popas pe vreme rea şi poftă de ciorbica sau bulz, un vin fiert sau ceai cald.
Taverna Moieciu o putem considera reper pentru parcurgerea a jumătate din traseul pitoresc, sau chiar ca punct de plecare şi punct sosire .
De la Taverna Moeciu traseul se poate continua cu o urcare susţinută pe dreapta spre Plaiul Pleşii apoi pe Culmea Lungă, un vechi traseu folosit de localnici în/şi dinspre munte, paralel cu satul, până se ajunge în Colţul Zilistea, o zona bine întreţinută cu fâneţe şi odăi pentru animale.
În zona aceasta ne-a întâmpinat un ciobănesc slobod şi jucăuş, care ne-a intimidat prin dimensiunea lui de Moş Martin. Dacă-l întâlniţi, nu va temeţi, este blând ca o pisica, doar lătratul îl da de gol.
Partea a doua de traseu ne-a ţinut la adăpost de ninsoare şi viscol, deoarece o mare parte din el străbate o zonă bine împădurită, până la intersecţia cu o vale largă pe stânga, care coboară apoi lin spre Moieciu, în spatele Şcolii Generale, punct de inchierere a traseului.
“Fiţi curioşi!” şi hai să nu ne oprim aici. De la Şcoală Generală, mai mergem un pic pe Strada Valea Băngăleasa, până la numărul 148 unde ne aşteaptă caldă şi primitoare “Căsuţa cu Imagini” (“La cabane aux images”), atelierul-muzeu, cât şi propria casă a lui Laurent Jouault, fotograful francez îndrăgostit iremediabil de Țara Branului.
Descoperim o mulţime de fotografii de luat acasă şi o colecţie a peste 120 de apare foto vechi, într-un loc cu mult şarm şi simt creativ.
Laureant este printre cei care experimentează tehnica fotografiei “Liquid Light”, imprimarea fotografiei pe aproape orice obiect din lemn, metal, sticlă, perete, chiar şi ouă. În “Căsuţa cu Imagini” am dat chiar şi peste fotografii imprimate pe frunze de copac sau pe faianţă .
Traseul tematic “Pe culmea Bisericuței” mai include si alte obiective turistice cum ar fi Casa Spărchez Maria, Casa Ioan Nilă sau Muzeul Munților, dar pe acestea vă las sa le descoperiți singuri.