Spectatorii galei Glory 42 care a avut loc sâmbătă la Paris au asistat la scene deloc obișnuite pentru astfel de evenimente.
Kickboxer-ul Murthel Groenhart l-a învins pe adversarul său Harut Grigorian prin KO în a doua repriză.
În urma unui uppercut și un genunchi la față, Grigorian s-a întors cu spatele, refuzând să mai continue lupta. Nu a existat nicio numărătoare, și înainte ca arbitrul să intervină, Groenhart l-a lovit din plin pe adversarul său cu un croșeu de dreapta.
Grigorian a fost făcut KO, iar faptul că a fost lovit în timp ce era cu spatele a stârnit furie în rândul susținătorilor săi apropiați.
Doi dintre aceștia au pătruns în ring și l-au atacat pe Groenhart, și înainte ca cei de față să intervină, luptătorul a fost lovit destul de dur.
Acesta a declarat în interviul acordat după meci că este foarte probabil să fi suferit o fractură de maxilar în urma atacului.
Correia – “holly Holm Este Supraestimată”
În main-eventul de săptămâna viitoare, fosta campioană UFC a categoriei 61.2 kg – Holly Holm o va întâlni pe Berte Correia.
Înaintea meciului, Correia şi-a făcut publice părerile despre Holm într-un interviú pentru Daily Star, în care a numit-o pe fosta campioană supraestimată.
“Cred că a fost supraestimată iar asta este riscant pentru cariera unui luptător pentru că ajungi în meciuri în care un ar trebui să fii” – spune Correia, sugerând că reputaţia lui Holm a dus-o la meciuri cu adversare în faţa cărora abia poate să reziste.
“A trecut print-o înfrângere într-un meci dur şi nu a stat să se refacă şi să analizeze lucrurile la care trebuie să lucreze. A continuat. Acum ia alt meci riscant pentru cariera ei. După ce voi câştiga, va fi important pentru ea cum îi vor gestiona cariera. Dacă un vor avea grijă, s-ar putea retrage devreme”.
Deşi Holm susţine că are o stare psihică foarte bună, Correia spune: “Nu are cum să fie bine pentru că este după trei înfrângeri. Ştiu că nu este în cea mai bună stare”.