Introspectie-in-Natura

Introspectie in Natura – Padurea Comana

“Long walks will suit your body and soul” A venit alarma organica. Ar putea fi vorba de nevoia acuta de  meditatie profunda asupra vietii, de constientizare a adevaratelor nevoi sufletesti, de o redescoperire sau de o atentionare ca te-ai indepartat de esenta.

Long walks will suit your body and soul / Plimbarile lungi iti vor sculpta trupul si sufletul – este un indemn care m-a bantuit perioada aceasta si care vine in intampinarea tuturor aflati in dificultate sau nu, pentru a-si pastra sau a-si dezvolta trupul, mintea si sufletul intr-un mod sanatos, armonios si curat.

Plimbarile intotdeauna ne vor ajuta, fie ca-i vorba de un parc, de o padure, chiar si de un bulevard traversat dintr-un cartier in altul.

Mersul pe jos ne ajuta sa reflectam mai bine asupra noastra, asupra vietii, sa ne incarce cu o forta nebanuita. Asa au luat nastere trasee precum „Camino de Santiago”, doar ca acum nu voi merge atat de departe.

Oriunde ne-am afla, cu siguranta vom gasi un loc prin apropiere, pentru o plimbare de cateva ore in natura, care sa ne bucure, sa ne aline, sa ne puna ordine in ganduri, in suflet, sa ne redea culoarea in obraji si zambetul dupa niste zile mai mohorate. O reintalnire cu natura va fi intotdeauna emotionanta, plina de surprize, de prospetime, ne va da curaj si aripi, precum o mama puiului ei.

Pentru aceasta nu este nevoie de a cauta locuri inedite, indepartate de casa, care necesita mult efort financiar si timp parcurs pe drum.

Este suficient sa gasim chiar si o padure prin apropiere, sa-i urmam potecile, sa-i patrundem in inima si cu siguranta vom regasi din suflul mamei Terra, suficient, cat sa ne umplem din energia ei minunata.

A fost un 1 Decembrie cu soare dar vant, iar Padurea Comana nu am regasit-o niciodata mai linistita si in acelasi timp, mai vorbareata ca acum.

Copacii trosneau la fiecare pas, iar frunzele fosneau sub picioarele noastre plimbarete, ca deranjate dintr-un somn adanc. Nici tipenie de om, nici urma de biciclist. Doar noi, in mijlocul unei paduri care se pregateste sa-si imbrace cojocul de iarna.

Am decis sa urmam traseul pe care il parcurgem de obicei, primavara-vara, cu bicicleta si am privit padurea dintr-o alta perspectiva, mai de aproape, mai in detaliu. Am luat la puricat fiecare planta si ne-am dat cu parerea, ne-am minunat:

„ Dar asta ce este? Waw, n-am mai vazut o ciperca ca asta! Ce forma, ce culoare! Asta-i un morcov?”

Si soarele ne spiona la randu-i printre crengile copacilor si cred ca radea de noi.

„Asta-i urma de mistret!” zise Y. deja camuflat in vanator, in timp ce cioplea la un lemn care vroia sa-l aduca la o forma de lingurita-furculita.

Imi place cand natura te ajuta sa redevi copil, te simti liber, incepi sa te joci, sa zburzi, uiti de griji, te eliberezi de orice ganduri stupide.

Ca un facut, ne-am plimbat, pana s-a lasat seara, intunericul. Am prins un apus inflacarat. Un rosu sangeriu al cerului greu de surprins cu aparatele noastre modeste. Dar am ajuns inapoi, in orasul agitat, mai puternici, mai veseli, mai sanatorsi.

La cat mai multe plimbari, cat mai lungi si frumoase, va doresc! A noastra a fost minunata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.